ROTRICO a participat, invitată de către Epson România, la o lansare a ultimului model al imprimanei pentru texile Epson Sure Color 2010.

Evenimentul a avut loc în cadrul Romanian Design Week, expoziție ce își propune să promoveze și să expună cât mai creativ cele mai bune și relevante proiecte de design grafic, design de obiecte, design vestimentar și arhitectură realizate în ultimul an.

Alina Silvestru, Channel Marketing Coordinator Epson România şi Bulgaria despre ROTRICO by Arta Tradiției:

ROTRICO este un business tânăr, intrat pe scena antreprenoriatului românesc la finalul anului 2017, din dorința celor trei fondatoare de a readuce în lumină tradițiile românești. În viziunea celor trei antreprenoare, dorul de tradiții și autenticitate este reflectat cu pasiune în piese vestimentare, contemporane, ce se bucură de un real succes mai ales în rândul tinerilor, dar și al iubitorilor de frumos de alte vârste.

Încă de la început, cele trei fondatoare și-au trasat un crez bazat pe viziune, valori naționale și reîntoarcere la tradiții, construind un brand inedit în peisajul designului vestimentar din România. Tocmai de aceea, mizează pe produse originale și de calitate, create în colaborare cu artiști vizuali români, cum ar fi Tora, care semnează designul imprimat pe tricouri. Astăzi, ROTRICO înseamnă un brand unic și numeroase colecții de tricouri de autor, cu nume la fel de atractive precum modelele imprimate: Chip de dacÎmbrățișarea Daciei, Primăvară 2018, Sunt doar o femeie, dar și altele.

lansare imprimanta tricouri epson la romanian design week

Succesul de care se bucură business-ul, spun cele trei antreprenoare, se bazează în mare parte pe echipamentul profesional cu care realizează imprimeurile – o imprimantă Epson SureColor SC-F2000. Încă de când au demarat afacerea, cele trei prietene, și-au dorit un model de imprimantă care să realizeze orice tip de printuri pe textile, iar rezultatele să fie traduse prin culori vii, spectaculoase, imprimate direct în profunzimea țesăturii, conferind rezistență în timp produsului final.

„Mizăm pe calitate și profesionalism, iar imprimanta Epson SC-F2000 ne-a oferit siguranța unui produs final ce reflectă întocmai dorința noastră. Atuurile tricourilor noastre sunt culorile vii și rezistente, iar creativitatea noastră se reflectă în mod natural în imaginile imprimate”, spune Alina Ieremia, una dintre fondatoarele ROTRICO.

lansare imprimanta tricouri epson la romanian design week

Însă beneficiile sunt mai numeroase decât par la prima vedere și le diferențiază business-ul de alte afaceri asemănătoare:

„Sunt mai multe calități pe care le are imprimanta. Nu cred că putem enumera doar una. Dar dacă ar fi, totuși, să enumerăm una, aceasta ar fi faptul că printul este direct in țesătură, ceea ce înseamnă că imprimeul nu se va duce la spălat. Putem imprima și pe tricouri colorate, ceea ce este inedit pe piața printului pe textile. Și nu în ultimul rând, profesionalismul celor de la Epson și al colaboratorilor, întotdeauna alături de clienții lor cu un suport tehnic extraordinar de bun”, adaugă Alina Ieremciuc

lansare imprimanta tricouri epson la romanian design week

 

Calitatea ridicată a imprimeurilor și originalitatea designului au făcut ca Arta Tradiției să fie, la scurt timp de la intrarea pe piață, un brand recunoscut și apreciat, ceea ce s-a reflectat atât în feedback-ul primit de la clienți, cât și în vânzări. În prezent, Arta Tradiției imprimă cu Epson SureColor SC-F2000 aproximativ 100 de tricouri pe lună, punând de fiecare dată accent pe calitatea și ineditul produsului final.

 

La sfârșitul evenimentului fiecarui jurnalist și blogger prezent i-au fost oferite tricouri din colecția Vara Colorată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *